“Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întu­neric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare”, spunea Eugen Ionescu.


Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Adolescenţi „DREAM FEST CINEMA” este construit pe structura Festivalului de la Giffoni – cel mai mare festival de film pentru copii din lume, producător  în România, Asociația Pro Familia.


  Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Adolescenţi ”Dream Fest Cinema” reuneşte realizatori, producători şi distribuitori de film din ţară şi de peste hotare, personalităţi ale vieţii cultural artistice, reprezentanţi ai unor organizaţii civice de profil, dar şi factori decizionali de la nivel central şi local, cu răspunderi în domeniul culturii și educaţiei,

     La fiecare ediţie a Dream Fest, în secţiunile sale ”Concurs” şi ”Panorama”, participă cineaşti şi cele mai reuşite filme de gen din peste 20 de ţări, peliculele fiind prezentate gratuit publicului. Pe lângă acestea, se organizează manifestări dedicate special anumitor personalităţi sau genuri cinematografice, precum şi workshop-uri de creaţie cu tematică cinematografică şi educativ-ecologistă pentru copii şi adolescenţi.
În anul 2011, regizorul Cornel Diaconu a avut inițiativa să organizeze, la Slatina, un festival internațional de film pentru copii – “Dream Fest Cinema”.
A reușit să ducă la bun sfârșit prima ediție, la care a fost invitat și Claudio Gubitosi, directorul și fondatorul celui mai important festival de film pentru copii din lume – “Giffoni Film Festival” și care, în semn de apreciere,  și-a oferit patronajul pentru manifestarea românească.
”Naşul” Dream Fest Cinema, Claudio Gubitosi, a făcut o intensă promovare a festivalului nostru la Giffoni Experience, precum şi prin canalele informatice ale Giffoni Film Festival.


”DREAM FEST CINEMA” se poate mândri cu multe împliniri, fiind aşteptată cu nerăbdare şi iubită de copii; apreciată de creatori şi specialişti din lumea filmului, din ţară şi străinătate; recunoscută şi respectată de competitorii interni şi internaţionali; susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei şi de oameni de artă şi cultură din domenii conexe, carte, desen, muzică, fotografie, dans etc.

        Dream Fest Cinema poate deveni un brand al culturii pentru copii și adolescenți, prin intermediul căreia putem schimba în bine viitorul.

        Filmul de toate genurile, ficţiune, animaţie, documentar, este unul dintre instrumentele cultural-educaţionale de mare impact în rândul tuturor categoriilor de populaţie şi îndeosebi al copiilor şi tineretului. Dream Fest Cinema va convinge copiii şi adolescenţii participanţi că există şi alte modalităţi de petrecere a timpului liber decât în faţa televizorului sau a computerului, în acelaşi timp transmiţându-le acestor receptori informaţii utile de comportament în societate.


Jucării cuminţi
Pururea vom fi
Când copii – părinţi
Când părinţi – copii

Adrian Păunescu